sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Colinde şi moment de reculegere pentru eroi, la Consiliul Local Avrig



Aleşii locali ai Avrigului au avut parte, lunea trecută, de trei momente deosebite, în deschiderea ultimei şedinţe  ordinare din acest an a legislativului local. A fost vorba de vizita două grupuri de colindători ce au dorit să aducă reprezentanţilor din Consiliul Local şi Primăriei Avrig vestea Naşterii Domnului, prin câteva colinde tradiţionale, cântate doar pe aceste meleaguri. De asemenea, nu au fost uitaţi nici eroii din decembrie 1989.
Primii oaspeţi ce au ajuns cu colinda la legislativul local avrigean au fost feciorii din Grupul de colindători „Purtata Avrigului”. Cei opt băieţi, coordonaţi de Adrian Stoica, au colindat trei colinde avrigeneşti şi au urat aleşilor sărbători fericite.
Tot trei colinde, deosebit de frumoase şi la fel de autentice, întâlnite doar la ei în sat, au interpretat şi cei 13 feciori din Glîmboaca, al doilea grup ajuns luni la Consiliul Local Avrig. Acest grup a fost însoţit la colindat de preotul paroh Constantin Avram.
După colinde, cei prezenţi au răsplătit colindătorii cu aplauze şi bani.
Un alt moment festiv, ce a marcat şedinţa ordinară a legislativului local, a fost minutul de reculegere ţinut la iniţiativa preşedintelui de şedinţă, Costin Bădilă, în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, de la care sa scurs un sfert de secol. 

Sursa: www.tribuna.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu