luni, 8 decembrie 2014

Managementul energetic, discutat cu parteneri austrieci la Avrig

Recent, oraşul Avrig a fost gazda unei delegaţii oficiale a oraşului austriac Tulln. Vizita austriecilor pe melea­guri sibiene a fost cuprinsă în cadrul activităţilor derulate prin Proiectul European RENERGY, în care cele două oraşe sunt partenere. Dele­gaţia din Austria a fost con­dusă de administratorul oraşului Tulln, Franz Lasser, responsabilul pentru energie regenerabilă şi manage­men­tul energiei al munici­palităţii oraşului austriac, Iohannes Sanda şi Siegfried Schönbauer, manager de proiect. Cu acest prilej, oas­peţii austrieci, alături de res­ponsabilii români în cadrul proiectului şi diverşi colabo­ratori ai Primăriei Avrig, au luat parte la câteva ateliere de lucru, discuţii şi au efec­tuat vizite la diferite obiective din cadrul proiectului.


Astfel, mai întâi, echipa RENERGY Avrig împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) – experţii teh­nici care vor realiza ac­tivi­tăţile pentru implemen­tarea componentei CP4 RENERGY, s-au întâlnit la sediul filialei AGIR din Mîrşa cu partenerii din Tulln, re­prezentanţi ai dis­tribuitorului regional de ener­gie electric (Electrica Distri­buţie Transil­vania Sud S.A.)  şi reprezen­tanţi ai In­sti­tu­tului Naţional de Cerce­tare Dezvol­tare pentru Ingine­rie Electrică ICPE-CA Bucu­reşti. Scopul întâlnirii de la Mîrşa a fost de a asigura ca­drul unei îmbu­nătăţiri reci­pro­ce a cunoştin­ţelor tehnice în domeniu.
În deschidere, primarul a­vrigean, Arnold Gunter Klin­geis, a adresat un cuvânt de bun venit din partea oraşului şi a făcut o scurtă descriere a proiectului RENERGY, men­ţionând instrumentele dezvoltate de către oraşul Avrig pentru atingerea inde­pendenţei energetice.
În contextul managemen­tului energiei, Siegfried Schön­bauer – managerul austriac al proiectului, a vorbit despre eficientizarea ener­getică a clădirilor şi folosirea cât mai mult a  energiei verzi, contribuind astfel  la  reduce­rea consumurilor de apă, gaz şi energie electrică, ceea ce duce, implicit, la costuri mai mici ale facturilor. De a­se­menea, austriacul a pre­zen­tat sistemul de monito­rizare a clădirilor publice din Tulln, un sistem integrat în sistemul naţional de monito­rizare energetică. (Fiecare clădire monitorizată are o fişă tehnică, care cuprinde para­metri şi informaţii legate de  consumuri. Se monitori­zează consumul de gaz, apă , ener­gie electrică, precum şi pro­ducerea de energie, acolo unde este cazul.)
Apoi, la Primăria Avrig s-a desfăşurat un alt seminar tehnic din cadrul programului acestei vizite. Cu acest prilej, reprezentanţii oraşului sibian au prezentat Planul de Ener­gie de Dezvoltare Durabilă a oraşului, care reprezintă do­cu­mentul energetic solicitat de către Convenţia Prima­rilor. Prin acest document a fost elaborată viziunea stra­tegică pe termen lung ce vi­zează sustenabilitatea ener­getică a oraşului.
În continuare, primarul Ar­nold Gunter Klingeis a vorbit despre programul energetic şi proiectele viitoare ale  A­vrigului.
Evenimentul de la Avrig s-a încheiat cu o prezentare a concluziilor celor două zile.
Oaspeţii austrieci s-au a­ră­­tat încântaţi de ospita­litatea şi programul bogat pre­gătit de echipa RENERGY Avrig, elemente ce le-au permis să îşi creeze o impresie asupra diferitelor iniţiative şi proiecte pe care gazdele le derulează în cadrul acestui program. De asemenea, austriecii au constatat cu plăcută surpriză că la Avrig există un trend care le aminteşte de situaţia existentă la ei în Tulln, în ur­mă cu 30 de ani. Oaspeţii au atras atenţia asupra faptului că, în acest domeniu nu exis­tă doar o competiţie econo­mică între diferiţi “actori”, ci şi o competiţie a locaţiilor unde o investiţie să aibă loc şi unde poate fi atras un in­vestitor. “ Această competiţie există şi comunităţile trebuie să se pregătească, într-un fel sau altul, să devină mai atractive şi mai competitive. Am con­statat că Avrigul este în umbra unui oraş mare şi puter­nic precum Sibiul, care cu siguranţă este şi un competitor puternic. Avrigul tre­buie să găsească o directivă, o nişă, prin care să devină atrac­tiv. Cred că ideea dum­neavoastră de a aborda acest program într-un context mai regional, este o şansă şi vă felicit pentru această abordare. Vreau să vă asigur că, în viitor, dorim să fim aproape de Avrig, de echipa de implementare, să vă urăm mult succes în ceea ce faceţi în implementarea a­cestui proiect, şi ne dorim să ne întâlnim şi să cola­borăm şi în multe alte pro­iecte.”, a menţionat Franz Lasser.
La rândul său, primarul Avrigului a menţionat: “Avem deja o serie de proiecte implementate, programe la care participăm, prin care am învăţat foarte multe. Un bun exemplu este coope­ra­rea şi colaborarea cu oraşul Tulln, unde aceste investiţii nu se află doar într-o fază demonstrativă. Ele sunt pre­zente în tot oraşul şi într-ade­văr, asigură deja o anumită independenţă energetică a oraşului. Multe investiţii au fost realizate şi randamentul în alimentarea oraşului cu resurse regenerabile este diversificat şi eficient. Cred că avem încă multe de făcut, de realizat, dar experienţa din Tulln ne arată că se poate şi că are un sens să te dezvolţi în această direcţie şi în ace­laşi timp, se creează avantaje pentru comunitatea locală, dar şi pentru mediul în care trăim cu toţii. Mă bucur mult că am avut ocazia să desfă­şurăm împreună aceste întâlniri, aceste ateliere de lucru din care s-a cristalizat o nouă intenţie de colabo­rare. Împreună vrem să pregătim o aplicaţie pentru Programul Horizon 2020, din acea finanţare să realizăm noi proiecte, care, la rândul lor, să fie integrate în mas­terplanul energetic al ora­şului”.


Sursa: www.tribuna.ro (27 noiembrie 2014)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu