vineri, 3 octombrie 2014

Refuz pentru cinci "Cetăţeni de Onoare”, la Avrig

Tensiunea existentă de ceva timp între membrii legislativului local avrigean şi primarul Arnold Gunter Klin­geis a putut fi observată foarte uşor şi cu prilejul ultimei şedinţe ordinare, majoritatea consilierilor locali avrigeni fiind, se pare, destul de hotărâi să nu mai facă niciun fel de concesie şi să nu voteze pozitiv pentru iniţiativele primarului ce nu sunt consi­derate prioritare, necesare ori care nu sunt susţinute de o documentaţie lămuritoare şi completă, temeinic întocmită. Astfel, la şedinţa de lunea trecută, mai multe proiecte de hotărâre iniţiate de primar nu au obţinut numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate în forma propusă de edilul şef avrigean, unele dintre acestea fiind adoptate cu amenda­mente şi completări consis­tente venite din partea con­silierilor.


Seria cea mai consistentă de proiecte respinse prin vot de legislativul local avrigean a fost formată din nu mai puţin de cinci iniţiative prin care s-a propus acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al oraşului” Avrig unor persoane ce au activat în diverse domenii de activitate. Patru dintre persoanele pe care primarul a dorit să le cins­tească cu această distincţie importantă (Florin Diaco­nescu, Ioan Balteşiu, Octavian Prie şi Ioan Berghia) sunt sau au fost autori ai unor lucrări monografice despre locali­tăţile aparţinătoare oraşului Avrig, iar cea de-a cincea propunere este fostul coregraf al Ansamblului Folcloric „Purtata Avrigului” al Casei de Cultură Avrig, maestrul Ioan Vălean. (Trei din cele patru persoane ce au editat mo­nografiile au decedat, iar titlu­rile de „Cetăţean de Onoare” urmau a fi decernate „post-mortem”.) Dacă, în cazul celor patru autori de mono­grafii, consilierii au fost foarte direcţi şi stricţi şi au respins proiectele cu diverse motivaţii, cea mai importantă fiind legată de lipsa unei documentaţii lămuritoare şi suficient de bogată pentru formarea unei opinii, în ceea ce priveşte propunerea ce îl viza pe fon­datorul Ansamblului „Purtata Avrigului”, Ioan Vălean, situaţia a fost ceva mai complexă, cu dezbateri mai ample. Toţi consilierii au recunoscut şi apreciază meritele maestrului coregraf Ioan Vălean, precum şi intenţia ca tabloul coregrafic „Purtata din Avrig cu Danţul”, creat de acesta, să fie înregistrat la OSIM (propunere introdusă şi în proiectul de hotărâre propus spre apro­bare), dar au respins iniţiativa din acelaşi motiv ca şi în ce­lelalte cazuri. Totuşi, consilierii au căzut de acord să dema­reze toate cele necesare astfel încât „Purtata din Avrig cu Danţul” să fie înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.  


După ce dezbaterile pentru aceste proiecte de hotărâre s-au încheiat, mai mulţi consi­lieri au recomandat primarului Avrigului, motivându-şi şi în acest fel votul negativ, să fie atent cu personalităţile impor­tante ale locului, sugerându-i acestuia ca prima persoană pentru care va fi făcută proopunerea de acordare a titlului de „Cetăţean de Onoare al oraşului Avrig” să fie cărturarul Gheorghe Lazăr.
În conformitate cu o preve­dere a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local Avrig, adopta­tă în urmă cu doar câteva luni, proiectul de hotărâre ce a fost respins prin votul consilierilor nu mai poate fi supus dezba­terii legislativului local timp de trei luni calendaristice.

Sursa: Tribuna (30.09.2014)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu